Confesiuni

Sunt in impas...sau in mocirla. Sufar din dragoste...sau din lipsa ei. Am trait un sfert de veac...deja viata mi se pare o povara. Stiu ca e pacat...doar tre se ne ducem crucea pana la capat. Nimeni nu te intreaba de vrei sa te nasti...si nimeni nu-ti cere raspunsul la intrebarea: cand ai vrea sa mori? Am iubit cu toata fiinta mea...sau a fost doar o iluzie?! M-am daruit cu trup si suflet, fara rezerve...fara a astepta nimic inapoi. Mi-a placut sa cred ca dragostea a fost reciproca...dar de unde atata siguranta?! Poate am iubit doar idealul creat de mine si mi-am inventat propria dragoste in numele careia tre sa te jertfesti, sa suferi...si pana la urma sa te resemnezi. Ne-am facut planuri de viitor in doi...dar neaparat a trebuit sa se iveasca ceva care sa spulbere totul. N-a tinut de noi sa ramanem impreuna...sau poate n-am depus efortul necesar?! A disparut din viata mea...insa a ramas amintirea, pe care nu poate s-o stearga nici cea mai cruda uitare. Mi-am inchis portile inimii...n-am lasat pe nimeni sa patrunda in ea. Orice apropiere a cuiva o interpretam ca o mare inselaciune a dragostei mele,ca o terfelire a ceva ce-a fost sfant...sau a ceva ce-a fost doar in imaginatia mea. Ii respingeam pe toti, insa purtam in inima o lumina. Eram multumita de conditia mea...doar retraisem ceea ce nu li-i dat multora sa retraiasca: iubirea adevarata. Incredibil, cat de mult poate sa te miste inainte si ce pofta de viata sa-ti transmita doar o amintire. Imi programasem deja in creier, o mare dragoste are intotdeauna un final tragic. Nu ma abatusem cu nimic de la aceasta. Pana cand:...totul s-a naruit intr-o clipa, totul s-a zdruncinat din temelie. Am fost lipsita si de amintirile mele. El a trebuit sa ma gaseasca pe un site, sa-mi scrie, sa-mi zica ca e pe cale de a intemeia o famile si ca o iubeste enorm de mult pe viitoarea sotie. Desi socul a fost mare, eram totusi multumit ca o sa fie fericit, ca si-a gasit consoarta careia o sa-i consacre tot restul vietii. Nu ma credeam atat de puternica, dar n-am simtit nici ura, nici invidie, nici gelozie. Doar am crezut ca asta face parte in uneltirile implacabilului destin careia nu i te poti opune. Eu totusi, ma simteam puternica, doar aveam amintirea. I-am scris inapoi ca-i doresc sa aiba o casnicie fericita si tot binele din lume...insa........ultimul lui mesaj a fost oribil, m-a insultat, m-a ponegrit. Am ramas inlemnita, doar nu facusem nimic rau,n u i-am scris sarcastic sau machiavellic. Pentre ce merit astea? I-am raspuns civilizat inapoi si i-am blocat profilul. A fost deajuns un cuvant de-al lui ca sa se prabuseasca tot ce eu credeam a fi atat de rezistent. M-a privat si de ceea ce-mi ramasese, amintirile placute. Zbuciumul din fiinta mea, mi-a ridicat un sir de intrebari...si acuzari: esti naiva copila draga, totusi ai iubit doar un ideal al iubirii ravnite atat de mult si pe care, intamplator ti l-ai creat in el. Exista dragoste adevarata? Sau e doar o zamislire a mintii noastre. Suntem atat de neputinciosi in lumea asta si ne place sa ne cream o aura pe care, chipurile iubirea ar intretine-o. E revoltator, nu exista asa ceva, dragostea din carti,f ilme tine de domeniul SF-ului pentru a ne atenua putin conditia mizerabila ce ni-i data pe acest pamant. Si chiar cu asa ganduri, de ce totusi oare permanent apare un graunte de speranta, care te arunca din mocirla, dar care totusi constientizezi ca e un simplu val albastru aruncat peste ochii nostri...si totusi nu incetam a crede. Dar daca pur si simplu trebuia sa se intample astfel, pentru a incheia, a pune punc unui capitol din viata mea. Daca asta totusi a fost doar o simpla iluzie a iubirii care mi-a alimentat sufletul, dupa care l-a ravasit si l-a golit pentru a face loc iubirii adevarate. Poate...ganduri...ganduri. Oare exista ceva sigur pe acest pamant? Nu! Mare dreptate aveai Einstein: totu-i relativ. Si totusi un singur lucru este sigur pe lumea asta: indoiala! P.S. Comentariile voastre sunt binevenite.


Raspunsuri

De multe ori se intampla sa iubesti pe cine nu merita...e normal sa suferi si sa te simti nedreptatita cand vezi ca totul a fost in zadar.Trebuie sa realizezi ca s-a terminat si sa nu iti para rau pentru ca te-ai despartit de el..gaseste puterea necesara sa treci peste, incearca sa nu te mai gandesti la asta si o sa vezi ca incepe sa fie din ce in ce mai usor. succes
Inainte de toate vreau sa iti spun ca sunt barbat, ca sa stii de la cine vine acest mesaj.Ti-am citit povestea si e interesanta, stiu ce simti si nu esti singura femeie care a iubit asa, mai sunt si altele, si barbati de altfel care iubesc tot asa de intens. E o mare virtute sa fii asa in continuare si sa nu te schimbi dupa o lovitura ca asta pe care ai primit-o acum. De obicei majoritatea persoanelor care au suferit in dragoste, in special femeile ajung sa se inchida in ele si sa priveasca cu superficialitate orice relatie pe care o vor mai avea dupa ce au suferit prima oara. Doar daca ai un caracter puternic ramai neschimbat, pentru ca toate dramele astea prin care treci sunt incercari ale vietii, iar lasii esueaza intr-un fel sau altul. Nu iti pierde scantaia aia pe care o ai in tine si care te face sa iubesti asa cum ai facut-o inainte. Asa a fost sa fie, nu poti controla totul, se mai intampla sa si pierzi. Iar referitor la ce ai spus despre destin, si ca nu te poti opune, sa stii ca e gresit ceea ce spui. Viata e in mainile tale si depinde de tine ce faci cu ea, nu de destin si nu de altcineva. Ca un mic sfat , asa de incheiere, sa nu te schimbi, sa ramai la fel in ciuda dramei prin care treci. Vei fi mai puternica in viitor daca ramai asa cum esti pentru ca momentele grele iti cizeleaza caractarul si te fac sa vezi viata altfel. Fii ambitioasa iar viata te va rasplati
Va multumesc mult pentru vorbele frumoase si de incurajare!Chiar au un mare efect sfaturile unui necunoscut,care analizeaza lucrurile de la o parte,deoarece le vede prin alta prisma.
Cand vei iubi iarasi - si iti doresc sa se intample cat mai repede - momentele de acum te vor amuza sau vor da culoare amintirilor tale din trecut. Asa ca fii tare si mergi inainte, cu capul sus! Succes!
imi pare rau n-am vrut sa te insult. a fost o izbucnire de moment. chiar daca nu mai suntem impreuna sa stii ca ma gandesc la tine si te iubesc. si te voi iubi in continuare
Tu esti idiotul?
Hop, a aparut si personajul negativ; e interesant ce se intampla.
Autoarea confesiunii: Foarte frumos gest din partea celui ce-a postat al 5-lea comentariu.Chiar m-ai si amuzat putin.Iti ceri iertare si juri iubire in locul altuia,doar cu gandul nobil de a atenua o suferinta.Primul indiciu in baza caruia am depistat ca nu tu esti persoana in cauza,a fost ala de a scri fara greseli gramaticale.Fosta mea dragoste nu le putea omite oricat n-ar incerca.Desi recunosc,mi-ar placea ca si din partea lui sa vina asemenea cuvinte. Comentariile voastre imi demonstreaza faptul ca totusi mai exista oameni buni pe lumea asta,odata ce va rupeti din timpul pretios pentru a scrie vorbe incurajatoare cuiva care are mare nevoie de ele.Bravo!
Einstein era homo
Nu realizezi inca cat de frumos este ceea ce ti se intampla acum! Chiar daca suferi. Dragostea este un sentiment superb, ..., chiar si de dezamagiri profita. Nu stii cat mi-as dori acum sa ma indragostesc iarasi! La fe ca cel de-al treile care ti-a raspuns, iti doresc sa te intragostesti cat mai repede si, de data asta, sa fie cel ales, cel potrivit! Succes, capul sus si mergi inainte cu curaj. Viata e cu tine!