Ce dificila mai e si dragostea asta.Cu cat iubesti mai tare, cu atat lucrurile se complica mai mult.Sporeste considerabil sensibilitatea ta fata de cel pe care il iubesti.Te simti atat atat de vulnerabila. Simti ca ti-ai pierdut aproape definitiv stapanirea de sine, taria caracterului, puterea de care dispuneai pana atunci.Mergeam cu capul sus, dam replici taioase, nu-mi pasa de nimic.Ma simteam libera si puternica.Acum extrem de usor pot fi ranita, incep a plange pentru orice fleac legat de el.O vorba nelalocul ei spusa de el, parca m-ar taia la inima.Uneori simt un blocaj, mi se pune un nod in gat si nu pot desface ghemul incalcit de sentimente care se dezvolta in mine.Adesea devin furioasa pentru starea mea.Vreau sa revin la libertatea mea, dar simt ca si fara el nu as putea.Ma simt o masochista care se distruge benevol lent, dar sigur.Stiam ca dragostea trebuie sa inalte, sa te induca in culmile fericirii...asa a fost la inceput, la primii fiori.Acum ma trage cu niste lanturi grele de fier spre un hau adanc, inspaimantator dar totodata si irezistibil.Vreau sa-mi eliberez catusele si sa ma avant spre inalturi...dar oricum el sa-mi supravegheze zborul.Poate eu nu percep dragostea cum ar trebui.Prea ****izez in detaliu fiecare maruntis.Doar in dragoste nu exista loc pentru ratiune - ce prosteste, doar toate senzatiile, sentimentele, emotiile de la creier pornesc.Nu stiu, e greu.Ma opresc aici, vad ca-mi pierd coerenta.