Am fost un mare derbedeu la viata mea! Am furat, am spart magazine, case, am batut, am violat si am postit femei la greu, am facut aproape tot ce se putea mai rau; si culmea, multumesc Providentei, nu am facut nici o zi de puscarie! Multumesc inca o data Celui De Sus! Ma intreb uneori de ce am fost atat de rau si cred ca pe langa anturaj cel mai mult m-a influentat negativ faptul ca locuiam la periferia orasului, numai printre copii si tineri fara educatie, fara viitor, un cartier plin de mizerie, tzigani si batausi si hoti. Acum, matur fiind, nu as mai face ce am facut nici in ruptul capului! Ca sa scap de naravurile proaste m-am mutat in centrul orasului; intr-adevar e alta viata, oamenii sunt civilizati, politicosi, pana si curatenia ma impresioneaza. Singura meteahna ce mi-a ramas din acele vremuri este bataia. Imi sare imediat tzandara si imi zboara imediat pumnii si picioarele cand cineva ma calca pe bataturi. Nu am idee cum sa scap de obiceiul asta - pe care recunosc ca nu mi-l doresc si ca e total neadecvat - incerc sa ma stapanesc, incerc sa nu ma las provocat, pana la urma tot nu rezist si incep macelul! Visez sa ajung de sa ma injure unu in mijlocul strazii, sa ma jigneasca cat mai umilitor cu putinta, iar eu sa am puterea de a-mi continua drumul fara macar sa-l privesc, fara macar sa ma afecteze cat de putin! Sa plec zambind si cu fruntea sus! Cat de mult imi doresc asta!